Omul este liber, liber de conştiinţă, de gândire, de împrejurări.


Sau cel puţin aşa credem noi. Oare chiar suntem liberi? Există liberul arbitru care ne lasă facem chiar ceeace ne dorim? Eu aşa tind să cred, că există liberul arbitru, că nu suntem constrânşi de nimeni şi de nimic, poate doar de limitele care ni le impunem noi înşine. Dar dacă nu ne-am mai impune limite, dacă am spune că putem face lucrul respectiv, sau ceea ce avem în plan, fără a ne spune că nu putem face ceea ce ne dorim şi fără a ne tăia singuri aripile sau elanul? Nu ar fi mai bine pentru noi?

Până la urmă suntem liberi am fost liberi şi mereu vom fi, asta dacă ne dorim acest lucru, dacă facem ceva pentru a îndeplini acest scop, pentru că nu ne poate impune nimeni să fim liberi aşa cum nu ne poate impune nimeni ceea ce trebuie să gândim, trebuie că fiecare dintre noi să îşi dorească să fie liber, să facă ceva, să depună puţin efort pentru a duce la îndeplinire acest scop. Acum depinde şi de fiecare persoană cât efort vrea să depună pentru a duce la îndeplinire acest lucru.

În gândire suntem liberi? Mare majoritate ar spune că da, dar până la urmă nu suntem, oricât de liberi în gândire am spune că suntem, tot este implementată o idee în capul nostru de către altcineva, un cuvânt aruncat cu praştia în mintea noastră ne poate face să ne întoarcem pe un alt drum, la o altă idee, la o altă concluzie şi atunci nu mai este gândirea noastră, aia sinceră şi care ştim că a născut străfundul nostru, ne-a fost pângărită şi mintea de către o idee a altcuiva.

Nu mai avem idei originale, nu mai încercăm să fim noi înşine, să ne descoperim pe noi aşa cum suntem în realitate, fără a ne lăsa influenţaţi de societate, de orice altceva care ne face să nu mai fim aşa cum ar trebui să fim, originali, cum ne place nouă, suntem judecaţi orice am face, bine sau rău, frumos său urât. Sincer, a încetat să îmi mai pese de ceea ce aud în jurul meu, cuvintele trec pe lângă mine ca şi când m-ar ocoli, pur şi simplu nu îmi mai pasă de ceea ce se întâmplă în jurul meu, de cuvintele aruncate, de arătatul cu degetul, de părerile pe care le are lumea despre mine. Am învăţat să nu mă mai afecteze nimic, să nu mă mai agit deloc, să fiu eu şi atât.

Sursele imaginilor le puteti găsi aici şi aici.

3 comments

  1. Intr-adevar acea idee a fost plantata de cineva in mintea noastra dar tine de noi daca o vom dezvolta si o vom face originala pe jumatate,adaptand-o la noi insine,adica gandirea tine foarte mult de ce am fost invatati si o data ce am trecut de acele limite implementate,cum spui tu, atunci apare liberul arbitru care va fi doar constiinta noastra,nimeni din exterior,cel putin eu asa cred

  2. Asa bine puntat :” ca este doar o idee implementata in capul nostru” …acele principii rau gandite… mie m-i s-a intamplat de ceva timp ca omul pe care il iubesc sa imi spuna ca handicapul meu e puedica relatiei noastre…probabil s-a lasat indus de acei oameni care nu ma acceptau fericita langa el si vedeau comportamentul lui ptr mine..l-au facut sa ma loveasca adanc in suflet… si ptr mine este un semn de intrebare: OMUL ESTE LIBER ,LIBER DE PREJUDECATI? ???

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s