Trăiri, emoţii, sentimente.


Astăzi suntem în regulă, iar mâine nu mai suntem la fel, ne schimbăm de la o zi la alta, de la o oră la alta, după cum bate vântul, depinde ce vorbe auzim, din partea cui, depinde cum ne-am trezit în dimineaţa respectivă, sau cum ai adormit cu o seară înainte, depinde pe cine întâlneşti şi unde, sunt foarte multe lucruri care ne fac să avem altă gândire, altă perspectivă.

Ne schimbăm trăirile pe bandă rulantă, acum suntem ok, iar peste 5 minute suntem cu nervii întinşi la maxim din diferite motive, plângem, râdem, ne simţim bine, iar după aceea cădem într-un abis al ignoranţei şi al durerii, al nepăsării faţă de noi şi faţă de cei din jurul nostru, parcă vrem să se termine totul şi asta cât mai repede, pentru a scăpa de ceea ce ne înconjoară.

Pentru că după aceea să revenim la starea anterioară în care totul era ok, roz cu floricele, starea în care suntem noi de obicei ca „fiinţe inteligente” (mă şi amuz când spun acest lucru) şi în care peste tot este lapte cu miere, aşa ne schimbăm noi trăirile, emoţiile, sentimentele la un pocnet de degete. Suntem nişte fiinţe slabe, slabe de înger, slabe de caracter, slabe ca oameni.

Câteodată stau şi mă gândesc că poate inteligenta ne face relativ mai superiori dar nu pot garanta că acest lucru se aplică la toată lumea, în afară de inteligenta nu ne deosebim cu nimic altceva de animale. La un moment dat unele animale sunt mai „umane” faţă de însuşi oamenii, care vorba vine sunt fiinţe superioare.

Dar lasă, nouă ne place să trăim în lumea noastră în care suntem singuri, în care trăim noi cu noi şi ne complăcem în stadiul în care suntem.

Sursele imaginilor le puteti găsi aici şi aici.

3 comments

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s