Absenţa cuiva, sau a ceva.


Simţi absenţa unui obiect, a unei persoane, a unei stări de un anumit fel doar când aceasta sau acesta dispare. Când este prezentă nu o bagi în seamă, devine o obişnuinţă, devine ceva care fac parte din tine, dar când a dispărut începi să intri în panică, în sevraj, ca un drogat care nu şi-a luat doza la momentul potrivit (exagerez acum).

Niciodată nu luăm în seama ce avem lângă noi, nu ne interesează, trecem pasivi ca şi când am deţine tot pământul într-o mână, ia ulterior ne lovim de un perete care ne aduce cu picioarele pe pământ şi care ne dovedeşte că suntem umani, că mai murim şi noi câteodată şi că totul trece pe lângă noi, pentru că mai apoi să regretăm.

Mereu observăm un lucru atunci când acesta dispare, la fel ca atunci când suntem răciţi sau când avem o problemă de sănătate, abia atunci ne dăm seama cât de bine de simţim atunci când suntem sănătoşi, asta pentru perioada când nu se simţim bine, după ce ne-am revenit a şi dispărut perioada de melancolie cu gândul la cât de bine este când suntem sănătoşi, pentru că face parte din viaţa noastră.

Nu stăm să ne gândim, să ne bucurăm de lucruri, de persoane atunci când sunt lângă noi, ci doar după ce le-am pierdut, ne gândim cu părere de rău la cât de bine era, când aveam totul la degetul mic. Dar aşa suntem noi oamenii, ne dăm seama de un lucru atunci când este prea târziu şi când nu mai este nimic de făcut pentru a îndrepta totul.

Sursele imaginilor le puteti gasi aici si aici.

3 comments

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s