Şcoala.


Am citit acum ceva timp într-o ştire pe net în care profesorii de la clasele 1-8 şi părinţii copiilor din aceste clase doresc ca anul şcolar să înceteze la începutul lunii Iunie, dar şi mai amuzant mi s-a părut motivul pentru care au aceste cereri, deoarece doresc să prindă şi eu sezonul estival la mare, sezonul cu reduceri.

Cât de cretin să fii să ai astfel de cereri?! Eu mă întreb de ce nu doresc să se termine anul şcolar la începutul lunii ianuarie, ca şi aşa este iar, începe sezonul de schi, poate vor să prindă sezonul estival şi la munte, să se ducă cu becali, băsescu sau mai ştiu eu care în poiana braşov şi aşa mai departe.

Excelent oameni buni, oricum sistemul educaţional este pe butuci şi voi doriţi să ajungeţi la mare când sunt reduceri, bravo, bravo, bravo, de trei ori bravo. Încercaţi să o ţineţi tot aşa, iar când va mai trece câte o idee prin cap să nu staţi să o “rumegaţi” să o aşterneţi direct pe hârtie şi să vă duceţi cu ea la ministrul educaţiei, care este oricum şi el mai varza că voi din toate punctele de vedere.

Personal nu sunt de acord cu această idee, pentru că pur şi simplu nu cred că suntem în măsură să cerem astfel de lucruri, având în vedere faptul că învăţământul în loc să evolueze, acesta involuează, iar exact de acest lucru mai aveam nevoie acum, în loc să se facă şcoală, atât cât mai este, hai la bairam şi toate cele.

Sursele imaginilor le puteţi găsi aici şi aici.

One comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s