Bunul simţ a murit.


Mă uit în jurul meu şi văd pe zi ce trece persoane de la care bunul simţ a dispărut cu desăvârşire, de parcă nici nu ar fi existat în acele persoane. Dar cred că fiecare dintre noi are în el un sâmbure de bun simţ, numai că unii vor să îl scoată la iveală iar alţii nu.

Ţin minte când eram eu mai mic ai mei m-ai învăţat că e dovadă de respect să dai bună ziua la oamenii mai în vârstă ca tine. Acum rar mai vezi pe cineva pe strada spunând bună ziua unei bunici sau unui bunic. Sincer şi acum mai spun bună ziua persoanelor în vârstă şi persoanelor pe care le cunosc, cred că mi-a intrat în reflex aşa ceva şi nu îmi pare rău.

Acum tinerii în loc să arate ceva dovadă de bun simţ se comportă ca şi cum totul li s-ar cuvine nu ar trebui să mai arate nici măcar o fărâmă de respect. Păcat că pentru unii bunul simţ nu mai este un lucru atât de important cum a fost odată. Taică-miu mereu spunea că e bine să laşi loc de bună ziua. Abia până acum ceva timp mi-am dat seama ce vroia să spună.

Dar până la urmă părinţii sunt cei care trebuie să înveţe copii ceea ce este respectul şi aici nu mă refer la acel “a pune copii la respect”, nu respectul faţă de persoanele mai în vârstă ca tine care poate singura lor alinare este un bună ziua pe stradă, pentru nu mai are cine să le spună.

Eu când văd mereu o femeie/bărbat mai în vârsta pe strada imediat îmi fuge gândul că acea persoană poate fi bunică/bunicul cuiva şi mă gândesc că şi nepoţii lor poate sunt învăţaţi de către bunici să spună bună ziua. Eu ţin minte cum şi bunicii îmi spuneau că nu strică să dau dovadă de respect altor persoane.

În concluzie în momentul de faţă bunul simţ este pe cale de dispariţie la noi. Poate cine ştie, mai este o bunică/bunic pe undeva care îşi învaţă nepotul/nepoata să dea dovadă de respect.

Sursele imaginilor le puteti gasi aici si aici.

17 comments

  1. Exista si persoane care zic ca sunt educati, dar de fapr nu stiu sa-l intoarca pe acel “Buna ziua!” doar pentru ca nu mai cumpar de la magazinul lor, dar ma rog…

  2. Oare de palmez pastelele de bun simt intr-o sticla de alcool si ii servesc pe cei care duc lipsa cum o fi? A merge oare? Reusesc sa le setez creierul pe ” bun simt ON “?🙂

  3. @cocolinul, nu as avea motiv sa ma schimb, deocamdata.
    @Ochiul ratiunii, dar ma intreb de ce si-a pierdut din importanta ?!
    @rusbianca, asta voi incerca si eu sa fac cand voi avea copii.
    @Daniela, mai exista, dar acele persoane sunt pe care de disparitie, cel putin asta e parerea mea.
    @Alyz, si mie mi s-a intamplat chestia asta, sau persoane pe care le cunosc, ma cunosc si ele si cand le salut se uita lung la mine. Nici nu ma mai obosesc pentru acele persoane.
    @bucuros, se pune, cum sa nu se puna. Asa faceam si eu.
    @addicted, ia incearca si cand aflii rezultatul sa ma anunti si pe mine.😆
    @madMe, din pacate asa este, dar macar sa facem noi ceva daca nu fac ei.

  4. Cine nu are bunici sa-si cumpere! Normal ca pustii din ziua de azi nu mai au bun simt daca sunt singuri acasa toata ziua pt ca parintii sunt la munca, poate chiar si bunicii, ca sa aiba ce manca. Noi am copilarit cu bunicii, strabunicii, toata ziua stateau cu gura pe noi, ceva, ceva tot deprindeam, cat am fi fost de indaratnici. of..

  5. Sunt multe specimene care ne fac sa credem ca asa este, nu mai exista bun simt, pt ca ei sunt prea preocupati de ei insisi si sa arate cat de cool sunt.

    Si pe mine m-au invatat si bunicii si parintii ca trebuie sa ii respect pe cei mai in varsta. Bunicii cu atat mai mult pt ca la ei la tara era rusine sa nu saluti tot satul :))

    1. Poate ar trebui sa nu mai bagam in seama aceste specimene si sa ne concentram mai mult asupra persoanei noastre. Si imi amintesc cum salutau bunicii mei pe toata lumea.

  6. Si eu am obiceiul de a saluta oamenii mai in varsta. Probabil si pentru ca am petrecut copilaria alaturi de bunica mea. Da, e bine sa lasi loc de buna ziua, insa de multe ori, multi nu merita:(

  7. Asa e, buna ziua e o dovada de bun simt. Imi amintesc cum ai mei m-au invatat sa dau buna ziua la barbati si sarut mana la femei. Sper sa invete si baietelul meu ca atunci cand dai buna ziua cuiva te respecti in primul rand pe tine.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s