Cerşetoria cu acte în regulă.



De mult timp vroiam să scriu un articole de genul ăsta, dar se pare că au intervenit mult alte articole care aveau mai multă importanţă, dar se pare că până la urmă ajung să scriu şi articolul ăsta. Am observat că începe să devină o afacere foarte profitabilă aceasta cerşetorie cu “acte în regulă”. Sau poate doar mi se pare mie, cine ştie.

Cert este faptul că peste tot am observat oameni cu diferite poze cu copiii de fel şi fel care cer câte un ban sau mai mulţi, depinde cât te ţine buzunarul. Sincer eu nu mai dau nimic la persoanele de genul ăsta, persoane care umblă cu cerşitul din casă în casă, din bloc în bloc.

Am observat că persoane de genul ăsta au început să vină prin şcoli, prin licee şi destul de des, dacă nu vine cineva de genul ăsta o dată pe săptămână e sărbătoare. Cred că au observat că ţine chestia asta cu cerşitul la liceeni fraieri care pun botul şi de asta vin aşa des. Sincer, am ajuns să nu îmi mai pese dacă vin sau nu vin, oricum nu le dau nimic. Pentru că de cele mai multe ori e ţeapa.

Aaa şi “cerşitul pe facebook”, când spun asta mă refer la cerşitul prin poze, prin acele poze în care scrie că dacă dai acea poză mai departe, acea persoană care are nevoie de ajutor va primi câte 1 euro facebook. Va primi câte 1 euro de fiecare dată când acea poză va fi shăruită. Ba oameni buni, reveniţi-vă facebook nu da nimic gratis şi nici nu va da. Decât să daţi share la toate porcăriile, mai bine uitaţi-vă înainte.

Oricum din partea mea poate să vină la mine cu cerşitul cine vrea şi cine nu vrea pentru că oricum nu o să vă dau nimic. Decât să dau bani la aia ce vin cu cerşitul prin liceu mai bine îmi iau nişte ţigări şi o cafea şi ştiu că nu a profitat nimeni de pe urma mea.

Dacă totuşi vreau să fac o faptă bună, mă duc şi le dau personal bani, sau lucruri acelor persoane care văd eu că au nevoie. Sincer, mai bine mă duc la un spital, la un azil de bătrâni, la un orfelinat şi dăruiesc ceva, decât să le dau unor persoane care poate nu sunt într-o situaţie dificilă ci doar caută fraieri ca să îi stoarcă de bani. Aviz amatorilor.

14 comments

  1. Mda, nici eu nu sunt de acord cu cei care vin cu un dosar pregatit despre un caz social tulburator si cer bani din usa in usa. Adevarat sau nu, nu stiu pt ca nu am aratat interes fata de aceste actiuni. Daca as vrea sa donez as prefera sa o fac direct la sursa.

    Mi-e f mila in schimb de batranii care cersesc, in special de cei care nici nu intind mana de rusine.

  2. Eu dealungul anilor am ajutat o batranica ce sta la cersit in fata unui magazin si accepta orice i-ai da. Singurul motiv pentru care mereu ii dau (si) bani e ca o vad facandu-si cumparaturile in acel magazin, deci macar stiu ce face cu banii… In rest, incerc sa ma abtin, incerc sa nu privesc batraneii inghetati pe strazi si sa trec cu ” nepasare “.
    Cand m-am mutat in Bucuresti am luat parte la o faza ce o vedeam doar la tv… Unui batranel dupa doua lovituri si un repros : ” maine sa FACI mai multi ca te sparg!! ” i s-au luat toti banii… si atunci am inteles eu unde se duc de fapt banii. Am ramas cu un gust amar si cu o amintire trista. Nu stiu ce inima au cei care fac asta!!!?

  3. @Tudor, da, dar mai sunt si unii care cersesc din proprie initiativa.
    @dianaf89, eu am discutat cu o persoana care a luat la intrebari pe cineva care tot asa venea cu un doasar pregatit pentru a cersi si s-a dovedit faptul ca acea persoana nu avea absolut nici o legatura cel/cea pentru care strangea bani.
    @addicted, sunt de acord sa dai bani persoanelor care stii ca isi cumpara de mancare cu ei, nu cum am vazut eu, cineva cu masina i-a dat unui copil 2 sau 3 lei si dupa 5 minute l-am vazut cumparandu-si o doza de cola si tigari.
    @Alyz, asta cu siguranta asa este.
    @bucuros, cei nevoiasi chiar daca nu au, nu intind mana. Cunosc persoane de genul asta.
    @Bucur, am vazut si eu la stiri despre acel cersetor.

  4. Sincer, mai bine mă duc la un spital, la un azil de bătrâni, la un orfelinat şi dăruiesc ceva, decât să le dau unor persoane care poate nu sunt într-o situaţie dificilă ci doar caută fraieri ca să îi stoarcă de bani.–> asa da! foarte bine gandit!!!

  5. Sa fie toti ridicati de pe strada. La Mega Image Titan este o femeie de etnie roma care cerseste alaturi de niste copii in fiecare zi, a bagat si mana in plasele oamenilor cu forta si nimeni nu ia nicio masura.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s