"Te iubesc"


Două cuvinte atât de simple, dar totodată pline de sentimente şi pline de însemnătate. Până la urmă sunt pur şi simplu numai două cuvinte normale, pe care le folosim zi de zi, dar nu ne gândim la ele într-un mod special. Două cuvinte şi atât, nimic mai mult.

Dar într-un anumit moment din viaţa noastră, aceste cuvinte înseamnă mult mai mult. Devin pline de înţeles şi pline de suspans. Două cuvinte mici, care dintr-o data devin două cuvinte mari. Două cuvinte care ne influenţează viaţă într-o anumită direcţia, în direcţia în care vor ele (cuvintele).

Dar de ce în acea perioadă a vieţii, este atât de greu de pronunţat acele două cuvinte ? Ce anume nu ne lasă să le spunem atât de uşor ? Sentimentele ? Trăirile ? Stările ? Şi totuşi într-un final le zicem. Şi are loc o explozie de fericire de jur împrejur. Parcă cerul este mai albastru, iarba mai verde, apa mai limpede.

Apoi după o anumită perioadă de timp îşi pierd farmecul. Revin la starea lor iniţială, uzuală, fără nici o noimă. De ce ? De ce două cuvinte atât de pline de sens într-un anumit moment redevin cum au fost odată ? De ce după o anumită perioadă sunt târâte prin noroi şi mânjite cu vorbele unora ?

Şi dacă la un moment dat revin la starea lor iniţială, mai merită să “primim” aceste cuvinte ? Mai merită să le folosim chiar dacă nu mai au nimic din vrajă dinainte ? Atât vreau să ştiu.

24 comments

  1. Parerea mea este ca atunci cand aceste 2 cuvinte isi pierd insemnatatea ori nu le adresezi persoanei potrivite ori nu le mai spui din toata inima…

    Sau ma gandesc ca poate este doar o impresie…intotdeauna avem impresia ca “era mai bine inainte” in relatia cu persoana iubita.

  2. …ar fi cv frumos ca atunci cand rostesti aceste cuvinte pt prima data unei peroane cu acel entuziasm… cu sinceritate, emotii ….sa-l rostesti tot asa si pt a doua, a treia .a mia oara..ar fi frumos…:):*:*

  3. @Claudia, aceste 2 cuvinte ar trebui spuse la momentul potrivit, pentru a nu fi irosite si pentru a nu-si pierde intelesul. Cred ca, avem cu totii o impresie, dupa o anumita perioada, ca era mai bine innainte. Dar de ce avem impresia asta ?

    @adriank, da, persoane narcisiste, care isi iubesc diferita parti ale corpului. In cazul de fata antebratul. Dar fiecare iubeste ceva anume ? Tu iubesti pizza si teddy.😀 Mai ai altceva de adaugat ?😀

    @Mada, dar ar fu frumos sa se intample asa ceva, dar nu stiu cat de posibil ar fi. Ar fi sanse aproape de 0 sa se intample asa ceva pentru o perioada indelungata.

    @Pato Basil, eu sunt innamorat de cand ma stiu. Innamorat de natura de tot ce ma inconjoara, de viata, de micile placeri ale vietii. De tot. Tu ?

  4. @Carmen, dar banuiesc ca ti-a placut la un moment dat. Gresesc ?

    @adriank, ma gandeam eu ca ai uitat ceva, ca era cam incompleta lista. Dar de iubit pe cineva, nu iti place sa iubesti ?

  5. E cu dus si intors iubitul si mai ales manifestarea iubirii. Personal pentru mine ”te iubesc” pare lipsit de sens si nu inseamna nimic. Prefer sa arat ca iubesc si dupa sa spun, bineinteles ca imi doresc sa fie si invers. Nu vreau sa fiu rau dar daca esti intr-o situatie cu avantaje pentru tine si trebuie sa spui te iubesc, o spui. Poate acesta este motivul pentru care si-a pierdut ”vraja”.

  6. @Pato Basil, speranta moare ultima.😀

    @adriank, deocamdata, pe viitor nu se stie.

    @GiacomO, trebuie sa fie momentul potrivit ca sunt rostite aceste cuvinte, altfel sunt rostite degeaba.

  7. am dat un like, dar nu ma simt in stare sa iti raspund la intrebare…
    si eu as vrea sa aflu de ce oamenii continua sa isi spuna te iubesc chiar si atunci cand iubirea dintre ei se stinge …

  8. Mai rau o ranesc daca spun si nu simt .
    De ce isi pierd farmecul ?
    Ele , de fapt , nu isi pierd farmecul . Farmecul lor e aparte si e vesnic .
    Oamenii ajung sa nu mai simta asta . A cui e vina ? Eu cred ca a noastra .
    Nu sunttem in stare sa iubim cu adevarat ( poate chiar daca ne dorim asta ) , chiar daca noi credem altceva . Sa iubesti e o evolutie interioara a ta , si nu e asa usor .
    Pentru ca , la un moment dat , te vei contrazice cu iubirea de care erai aparent sigur , si te vei bloca .
    Sa iubesti cu adevarat e mult .
    Avem tendinta , de la primul sentiment de bine simtit , sa spunem ” Te iubesc ! ” , ca mai apoi , sa ne dam seama ca am folosit gresit aceste cuvinte .
    Interesant articol . Si e interesant faptul ca te preocupa ideea🙂 .

  9. Pai nu ar trebui sa fim intai siguri 100% ca iubim persoana respectiva pentru ca mai apoi sa rostim aceste cuvinte ? Nu ar fii mai bine pentru ambele parti ? Si banuiesc ca, aceste cuvinte vor avea si un impact mult mai mare asupra persoanei care se indreapta.

  10. eu unul asa am facut…
    dar ce se intampla atunci cand nu ai raspunsul dorit si nu spus , simtit ?
    imi iubesc prietena (chiar daca am mintito enorm de mult ) dar acum simt ca nu mai e la fel ca la inceput😐
    si ma zbat sa fie la fel dar nu-mi iese

  11. Si cand esti sigur ca tu chiar iubesti acea persoana ? Exista replici , gen : ” Atunci credeam ca te iubesc ” sau ” Am confundat iubirea cu placutul ” . Acele persoane chiar credeau ca iubesc . Si cred ca iubirea si-a pierdut farmecul , nu ei nici macar nu au ajuns la ea .

  12. Trebuie sa le spui daca chiar inseamana ceva pentru tine, daca le spui doar pentru ca cealalata persoana le-a spus, sau ca vrei sa o impresionezi sau orice alt motiv decat cel real atunci e aiurea. Taci ! Nu o spune. O sa ii spui te iubesc doar ca sa opti o partida de sex, atunci dute la prostituate.

  13. Si trebuie sa mai adaug ceva: traim sa iubim.Daca Iubirea o descoperim mai devreme sau mai tarziu e partea a doua,dar important e ca la un moment dat tot dai peste ea.
    Si asta trebuie sa specific: iubirea nu tine de minciuna sau dezamagiri.

  14. Nu trebuie sa fii sigur 100% in mintea ta,important e ca inima sa-si dea seama de ce anume simti si daca e vorba de iubire,si deja nu mai e vorba de un procent.
    Si mihai, ce te face sa simti,sa crezi ca tu o iubesti pe prietena ta?

  15. Eu spun “te iubesc” mereu, insa de fiecare data mai adaug ceva, tocmai ca acele cuvinte sa nu devina fade. Poate ca asa ar trebui sa facem fiecare. sa adaugam chestii marunte in viata noastra deja gri

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s