Ţara, cât o casă de nebuni.


În România, am fabricat, din vrere, din interes sau din nepăsare, multe categorii privilegiate. Pentru cămătăria care a născut posesii imobiliare impresinante se spune că nu există prevedere legală nici care s-o intrzica, nici care s-o impoziteze măcar averea acumulată de pe urmă acestei activităţi ilicite. Vrăjitoria, de asemenea, nu a avut restrictile legală. După cum nici manelismul nu a contat în ochii liegii, fie pe jumătate cât este stresata de fiscul românesc o gospodărie ţărănească. Eu nu aş vorbi doar despre manelisti. Există o întreagă indistrie muzicală netrecuta prin evidenţa finanţelor aşa cum, de pildă, este urmărit un salariat , căutat şi-n gaură de şarpe să plătească un leu restanţa de acum 100 de ani. 
O parte din presă românească a fost suficient de vocală atunci când a dat peste primele oraşele din palate. Mi s-a părut cumva justificată atitudinea. Însă nu o mai înţeleg acum deloc. Emil Boc A anunţat intenţia de a scoate impozite de la manelisti. Este adevărat a făcut-o stângaci, cu nuanţe de hilaritate, însă media nu a amendat aceste caraghioslâcuri, ci s-a năpustit pur şi simplu să-l distrugă pe Boc, generând trei zile de talk-showuri isterice. Am auzit , printre altele şi următoarea invocare: “da’ ce, asta era important, să-i impoziteze pe manelisti, când altele sunt problemele ţării?” Da are multe, foarte multe probleme România, iar taxarea fiecărui venit, dacă statul asta este corect, este una dintre acestea. Fie că este vorba despre tăierea cu 25% a salariilor “nesimţite” de… 600 de lei, care s-au transformat în 450, sau de 1600 de lei, transformate în 1200, fie de miile de euro/nuntă alea manelistului, fie despre averea lui Patriciu, Vantu, Voiculescu, Băsescu, Boc. N-am înţeles de ce un autor de muzică, de carte, de emisiune, de film trebuie să fie altfel decât un inginer, un profesor sau un doctor.

Da, este de râs Boc. Este de râs fiindcă nu este în stare să se impună. Nu este în stare să aducă lângă el oameni de onoare, unul şi unul, nepătaţi de furaciuni, dar care să pun ordine în ţara asta lui Papură Vodă, ţara asta cu susul în jos, în care Traian Băsescu ne trimite la plimbare.
Este de râs fiindcă nu are simţul ridicolului. Să spui că faci echipe de finanţişti deghizaţi, care să numere euro lipiţi de fruntea lui Guţă sau la ţâţele ăleia, cum îi spune, cucoană aia din Clejani, Viorică, este de o stupizenie fără margini.

Mă rog, dar tu, presă, puterea a nu stiu cata în stat, arată limpede unde greşeşte, însă nu-i da în cap cu orice preţ. Rău că nu tăie salariile de 300 de milioane de lei, rău că le tăie; rău când vorbeşte cu media, rău când nu vorbeşte.

De acord, mai bine n-ar mai fi fost Emil Boc premier. Înconjurat de nişte miniştri şmecheri. Cu ochii cât cepele roată peste ţara, să vâneze afaceri şi bani uşor de înghesuit în buzunar. Neapărat mulţi. Dar de aici până la a-i da mereu şi mereu cu bată în moalele capului, că e mic de statură, că vorbeşte automat, că ia coasa în braţe când nu trebuie, că se duce prea des sau prea rar la inundaţii că-şi da şi el, că omul, cu părerea, despre una despre altă, e distanţă fix de la isterie la …balamuc. O casă de nebuni cât o ţara. (V.D. TOTH)

3 comments

  1. Doua observatii:
    – 25% din 600 RON inseamna 150 RON, deci ar fi ramas 450 RON si nu 480 RON
    – mai mult de atat salarul minim a ramas nemodificat – deci toate salariile intre 600 si 800 RON au devenit 600 RON, nu mai putin.🙂

  2. @Bogdan, am modificat greselile numai ca pe aceasta nu am gasit-o ” mai mult de atat salarul minim a ramas nemodificat – deci toate salariile intre 600 si 800 RON au devenit 600 RON, nu mai putin”. Ori am avut probleme cu vedere, ori nu stiu. :))

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s