GUVERNUL CREŞTE TVA-UL LA 24 LA SUTĂ


Cabinetul Boc a decis creşterea TVA de la 19% la 24%, fără a majora şi cota unică de impozitare sau contribuţiile sociale, au declarat surse guvernamentale pentru Gândul. Mai mult, Guvernul va care Parlamentului să urgenteze procedura de aplicare a legilor privind reducerea salariilor bugetarilor, în timp ce miniştrilor li s-a cerut să urgenteze reorganizarea instituţiilor pe care le conduc sau coordonează.

Propunerea de majorare a TVA va fi trimisă FMI, care urmează să se reunească cel mai probabil miercuri în board pentru a lua o decizie în privinţa acordării tranşei de împrumut.

Emil Boc:

• Aşa cum ştiţi, iniţial, în vederea încadrării în deficitul bugetar de 6.8% propusesem Parlamentului 2 măsuri: de diminuare a salariilor cu 25% şi a pensiilor cu 15%.

• Am în continuare convingerea că din punct de vedere economic soluţia propusă de Guvern iniţial era cea mai potrivită.

• Repet, măsura noastră era ţintită şi diminua derapajele structurale.

• Guvernul a intrat în negocieri avansate cu partenerii americani şi europeni, ieri am discutat atât cu partenerii de coaliţie, cât şi cu partenerii internaţionali, astfel încât am luat decizia majorării TVA cu 5 procente.

• Obiectivul nostru este ca miercuri, în boardul FMI, şedinţă mutată, să avem un rezultat pozitiv de la FMI şi, implicit, de la Comisia Europeană, lucru ce ar menţine credibilitatea României

• Cu asta am rezolvat o parte din problema României: menţinerea credibilităţii şi finanţarea deficitului, dar partea cea mai grea rămâne pe umerii Guvernului: să ducă până la capăt restructurarea sistemului public, să diminueze evaziunea fiscală şi să absoarbă cât mai multe fonduri europene.

• Din punctul meu de vedere abordăm cu calm şi cu maximă responsabilitate şi ne coordonăm cu BNR pentru ca inflaţia şi cursul euro-leu să fie ţinute sub control.

• Soluţia aleasă era singura pe care am avut-o la îndemână.

• Am ales cea mai bună soluţie dintre toate celelalte astfel încât să putem merge mai departe cu acordul cu FMI şi din punct de vedere economic.

• Nicio altă măsură suplimentară nu s-a adoptat decât mărirea TVA.ului. Ea va fi aplicată de la 1 iulie.

• Reducerile salariile bugetarilor vor intra în vigoare după publicarea în MO, aşteptăm ca legile să fie adoptate săptămâna viitoare.

Stire preluata de pe : http://www.gandul.info 

5 comments

  1. Din pacate asa este, asta cu TVA-ul este cea mai mare porcarie posibila. Nu o sa ajute absolut la nimic. Dar ce sa-i ceri domnului Boc ?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s